Ce este avizul de angajare și cine îl eliberează?
Avizul de angajare este documentul oficial eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un cetățean non-UE. Fără acest aviz, angajarea unui cetățean din Bangladesh, Nepal sau Sri Lanka nu este legală.Puțini cititoriCine depune cererea pentru avizul de angajare?
Angajatorul, nu muncitorul. Firma din România depune cererea la orice formațiune teritorială IGI, indiferent de județul în care se află. Dosarul trebuie să conțină: dovada achitării obligațiilor fiscale, cazierul angajatorului, cazierul candidatului, dovada publicării postului vacant, documente de calificare profesională și copia pașaportului candidatului.Puțini cititoriCare sunt condițiile pe care angajatorul trebuie să le îndeplinească pentru a obține avizul?
Angajatorul trebuie să desfășoare efectiv activitatea pentru care angajează, să nu aibă datorii la bugetul de stat, să nu fi fost condamnat penal și să nu fi fost sancționat în ultimii 3 ani pentru muncă nedeclarată sau angajare ilegală.Puțini cititoriÎn cât timp se soluționează cererea de aviz?
Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării. În cazurile în care sunt necesare verificări suplimentare, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.Puțini cititoriCât este valabil avizul de angajare?
Avizul de angajare are o valabilitate de 180 de zile de la data emiterii, acesta este și termenul în care cetățenii străini pot solicita eliberarea vizei de lungă ședere.Puțini cititoriEste necesar un nou aviz dacă prelungim contractul muncitorului?
Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungește în condițiile prevăzute de Codul muncii, fără obținerea unui nou aviz de angajare, în situația în care se mențin condițiile de angajare pe locul de muncă respectiv.Puțini cititori